Skip to content

In tinutul sasilor-Seica Mica

18/08/2009

Acum doi ani a incoltit ideea vizitarii bisericilor fortificate din Transilvania, timpul a trecut adunand informatii si visand la o istorie fabuloasa, iar anul aceasta am ajuns in sfarsit sa le vad pe cele mai frumoase dintre ele. Am vizitat 12 biserici fortificate, am stat de vorba cu sasi exceptionali, dornici sa-si spuna povestile si durerea, m-au impresionat cuvintele catorva dintre ei, iata, asadar, inceputul a ceea ce as dori sa fie un jurnal de calatorie prin tara mea.

 

La Seica Mica am ajuns dupa ce la Tapu ne-a deschis o tanti cam plictisita si nu ne-a dat multe explicatii. A mers tata dupa cheie si s-a intors cu un batranel de 80 de ani, clop pe cap, sfeter peste brat si o cheie mare-mare cu care ne-a deschis poarta fortificatiei si a bisericii. L-am indragit inainte sa inceapta sa ne vorbeasca. Ne-a povestit cu amaraciune si o oarecare resemnare ca au mai ramas 7-8 familii de sasi in sat, ca fii lui au plecat si ei in Germania, unde el nu a fost decat cand a trebuit sa-si ingroape unul din cei doi fii. A avut gospodarie mare si cai pana mai hat, cand a trebit sa vanda animalele ca sa poata ingriji de sotia lui batrana si diabetica, pe care o ajuta sa se imbrace si sa se incalte.

-Co’ sa facem, co’ sa ajutam, ce sa facem… („co’ sa” este un regionalism care inseamna „trebuie sa”)

Povestea fara nicio urma de resentiment fata de nimic si de nimeni, despre un destin pe care si l-a asumat fara impotrivire in „Romania nosta” si in „tara nosta”. Sunt vorbele care m-au miscat mai profund decat toate actele si vorbele de patriotism ale multor altii si, nevrand sa isc polemici, in comparatie cu alte minoritati care vor autonomie si nemaivorbind de romanii-romani care isi spurca tara ori de cat ori au ocazia. Vorbea o romana frumoasa, presarata cu regionalisme, zabovind din cand in cand sa gaseasca echivalentul roman al vreunui cuvant german mai putin uzitat. La un momenta dat s-a scuzat si si-a luat sfeterul pe dumnealui, ca era racoare in biserica, ii era teama sa nu raceasca.  A spus, cum de fapt aveau sa confirme multii altii dupa el, ca sasii se intorc o data pe an la locul de obarsie, plang de se imbolnavesc de inima rea, iar daca mai apuca sa vina si la anu’ mai vin, daca nu mor in Germania. Altii au reusit sa-si cumpere casele si sa le renoveze, vin doar in vacanta.

Ne-a indemnat sa urcam si in turn, da’ sa avem grije, ca-s cam putrede podelele si „o picat un copil de 14 ani de o fo’ sa mora”. De sus se vede un sat asezat, cu case frumos renovate in culori normale, tigla rosie si tihna.

Am lasat o donatie pentru biserica si am plecat cu inima incarcata, stiam ca am dat peste niste oameni cu totul speciali in tinuturile acelea.

Bunicul cu cheia

Biserica fortificata Seica Mica

IMG_3623

2 comentarii leave one →
  1. selina permalink
    19/08/2009 2:50 am

    delicioase poze…Ardeal autentic, o adevarata incantare, multumim si mai asteptam altele asemenea:)

  2. Aurelia permalink
    19/08/2009 1:14 pm

    Tare mult imi place jurnalul tau de calatorie. Felicitari!
    Poate vom ajunge si noi candva („ceva” ma atrage spre Ardeal, chiar daca nu sunt nascuta acolo)…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: