Skip to content

Homorod

27/09/2009

Ajungem de cu seara la Homorod, e liniste pe drum, cativa copii si niste batrani razleti mai misuna pe ulita. Oprim o doamna si o rugam sa ne spuna cine tine cheia ca sa vizitam biserica. O urmam, intra pe o poarta si striga ceva in germana din care am inteles doar „Hans”. Iese un batranel cu burta, in slapi, cam chel si cam incruntat care se burzuluieste la mine si mama.

-Cine sunteti?

-Om bun, spune mama.

-Ei, om bun, om bun, ca toata lumea poate zice om bun! Ce doriti la ora asta?

-Ne iertati, stim ca e tarziu, am vrea sa vizitam biserica, abia acuma am ajuns la dumneavoastra. Suntem cu masina afara, va ducem si a aducem.

Sa fiu sincera nenea Hans m-a speriat de-a binelea. Am inteles ca e batran si bolnav si ca tonul agresiv era felul lui de a contracara eventualii raufacatori. Mama l-a simti si a incercat sa-l imbuneze. Parca era o scolarita care se scuza in fata domnului invatator pentru vreo boroboata. S-a urnit cu mare greu, si-a luat o cascheta si cheia si a venit. Abia s-a urcat in masina, pe locul de langa sofer. Ne-a intrebat ce suntem, asa ca tata s-a prezentat, domnul X, profesor, apoi a venit randul mamei, doamna X, asistenta medicala. S-a inmuiat pe loc, a intins mana si ne-a scuturat-o barbateste, pe rand, tuturor. Imi pare ca i-am castigat, in sfarsit, increderea. Prezentam, macar, garantia unei meserii.

Am ajuns la biserica si am intrat, apoi tata l-a intrebat, invariabil, cati sasi au mai ramas in Homorod. A vut o explozie de durere, mai mult decat ura:

-Ah, blestemata si ticaloasa asta de Romanie, ca ne-a vandut!

Domnul Hans are 82 de ani, e singur si mai sunt o mana de sasi in sat. Se duce zilnic la biserica, sotanc-sotanc si se roaga sa se indrepte vremurile astea ticaloase. Biserica e intretinuta destul de modest, ni se spune ca in turn se afla fresce vechi din secolul al 11-lea care se prabusesc din lipsa de interes si fonduri pentru restaurare. Acum ceva vreme a fost furata o fresca dintr-o friza, „cu perete cu tot au luat-o, dom’le profesor, cu perete cu tot!” Fac poze pe semi-intuneric, nu este bec in turn, stiu ca nu ar fi voie in mod normal sa fac poze cu blitz-ul, dar aceeasta nu este oricum o situatie normala, asa ca prefer sa imortalizez ce pot inainte sa se prabuseasca tencuiala, iar fresca sa fie pierduta pentru totdeauna. 

Aici e mult tragism si neputinta, iar domnul Hans nu se sfieste sa demasce in gura mare incompetenta, ignoranta, lispa de interes si demagogia. Este un om dintr-o bucata, imi aduce mult aminte de bunicu’, mamei i-au dat deja lacrimile. Il rog sa-mi dea voie sa-i fac o poza, isi da jos promp cascheta si ma intreaba sugubat ce este o poza. Bajbaiesc  dupa un raspuns care as vrea sa-l multumeasca, de aduce aminte?

-O piedica in calea uitatii! imi spune triumfator.

-Ce blestem poate sa fie in tara asta de nu se mai intelege om cu om, roman cu roman, roman cu ungur, se intreaba retoric mama.

-Stimata doamna, asa sunt vremurile, ca noi in pace si buna intelegere am trait toti pe vremuri, romani cu sasi, cu tigani si cu unguri, si de i se rupea lui Ion oistea la car in mijlocul drumului, se oprea Hans si il ajuta de indata, si si noi bune lucruri am luat de la romani, ca Doamne, buna-i o ciorba romaneasca de perisoare !

Si domnul Hans nu le-a lasat in mijlocul drumului, s-a dus cu tata peste drum la casa patriarhala, si a vorbit cu domnul care tinea casa, si asa am gasit si cazare. Era ceva meci la televizor in seara aceea, dar propretarii nu aveau telvizor in casa de oaspeti, asa ca tata a primit si o invitatie la domnul Hans in seara aceea:

-Daca nu va rezolva cu televizorul, sa veniti la mine sa va uitati la meci.

Tata s-a oferit sa-l cinsteasca cu o bere, pe care a refuzat-o cu strangere de inima, pe motiv de diabet. Ne-am luat, asadar, ramas bun, si l-am asteptat pe tata in drum, pana ce l-a dus acasa pe domnul Hans. Am contemplat inserarea, tihna si pacea locului si am avut sentimentul subit ca timpul s-a dilatat si s-a dizolvat in eter.

La intoarcerea tatei, iata ca poarta cea mare, de nepatruns, se da in laturi si pot, in sfarsit, patrunde nepatrunsul. De partea cealalata ne intampina o curte mare si lunga, plina de verdeata. Casa parohiala este casa de oaspeti acum, are odai multe despartite de pereti  impunatori, grosi ca de cetate, dar fara a fi coplesitori sau ostili. Am avut o liniste cum nu am gasit nicaieri altundeva, am dormit neintoarsa toata noaptea. Am aflat, in sfarsit, ce ascund casele sasesti dincolo de zidurile neprimitoare ale portii: duhul tihnei.

frescele de la Homorod

domnul Hans

Inserare

2 comentarii leave one →
  1. 01/01/2010 6:02 pm

    Homorod-ul din Judetul Alba Iulia?

    • jurnalderasfat permalink*
      02/01/2010 12:20 pm

      Daca sunt mai multe localitati Homorod, atunci cea despre care vorbesc eu este in judetul Brasov🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: