Alma Vii
Drumul spre Alma Vii serpuieste printre dealuri domoale si inverzite, nicio masina, nicio tipenie de om nicaieri. Niciun sat din drumul principal pana la Alma Vii, dealuri nesfarsite cu iarba mare si necosita, cer neverosimil de albastru, greieri si pace. Fortificatia se inalta semeata si, judecand dupa dimensiuni, impresionanta. Satul e si el pustiu, incercam sa dam peste cineva care sa ne spuna de unde sa luam cheia. Intalnim o batranica care de abia aude, ne spune ca omul care tine cheia nu e acasa, se intoarce mai spre seara. Urc, totusi, sper ca e deschisa macar curtea. Nu am noroc, trebuie sa ma intorc. Apuc sa fac cateva poze, ma intreb unde e bruma de lume, in majoritate batrana, sunt sigura, din sat. Singuri, neputinciosi, batrani si bolnavi, pesemne adapostindu-si necazurile dupa zidurile de netrecut nici cu ochiul ale caselor sasesti.
La firul ierbii 
Eu locuiesc chiar vis-a-vis de biserica fortificata.
Intr-adevar, pana pe la 8 seara e liniste, dupa cum ati observat, dar dupa 8 pana pe la miezul noptii, acum vara, este o vanzoleala de nedescris.
Copiii si adolescentii urla, decibelii lor fiind intrecuti doar de manelele emise de BMW-urile cu numere bulgaresti ce trec in viteza pe strada Principala (care chiar asa se numeste, scuzati lipsa de imaginatie a primariei Mosna !).
Florin, sunt sigura ca situatia deploranta descrisa de tine se regaseste, din nefericire, in multe localitati. Inclusiv lipsa de imaginatiei referitoare la numirea strazii…principale 🙂